Dezinfecție
Cu ajutorul procedurilor periodice de dezinfecție vă ajutăm să vă mențineți sănătatea!
Oferim servicii de dezinfecție DDD profesionale în toată țara și asigurăm o igienă ireproșabilă pentru toți partenerii și clienții noștri. Operațiunile de dezinfecție au rolul de a preveni răspândirea și de a distruge microbii și microorganismele dăunătoare, în scopul combaterii infecțiilor și a bolilor transmisibile.
Ca principală metodă prin care germenii și agenții patogeni din mediu pot fi eliminați, dezinfecția reprezintă o intervenție obligatorie, fiind extrem de importantă atât pentru unitățile publice, cât și pentru cele private.
⚠ Nu amânați: protejarea și menținerea sănătății dvs., a familiei sau a personalului companiei sau instituției publice în care vă desfășurați activitatea este un demers ce nu poate fi neglijat. Derati Serv vă stă la dispoziție cu toate informațiile necesare și echipe de specialiști gata să intervină!
Care este cadrul legal privind intervențiile de dezinfecție?
Conform legii, operațiunea de dezinfecție trebuie realizată ori de câte ori este nevoie, la cerere, însă în funcție de domeniile de activitate, aceasta nu poate fi făcută mai rar de o dată pe lună – în cazul unităților de alimentație publică sau mai rar de o dată la trei luni – în cazul celorlalte industrii și domenii de activitate. În ceea ce privește sectorul medical, frecvența procedurilor de dezinfecție variază în funcție de destinația spațiilor cu pricina și există o serie de prevederi specifice prin care se reglementează măsurile luate.
Ce presupune aceasta procedura?
Procedura de dezinfecție poate fi realizată utilizând metode diferite, decise de către specialiști în urma evaluării spațiului și a eventualului grad de contaminare.
Tipuri de dezinfecție. Prin pulverizare presupune utilizarea unei pompe specifice (vermorel) pentru tratarea suprafețelor de contact. Dacă se optează pentru o dezinfecție prin nebulizare umedă, specialiștii vor utiliza un nebulizator electric, tratând nu doar suprafețele de contact, ci și microaeroflora. Printr-o dezinfecție prin nebulizare uscată, substanța difuzată ia forma unor microparticule, tip „ceață uscată”, ce acționează în profunzime, omogen și fără efect coroziv.
Substanțele dezinfectante. Derati Serv utilizează substanțe profesionale, aflate pe lista produselor pesticide avizate de către Ministerul Sănătății pentru profilaxia sanitar-umană. Substanțele utilizate nu pun în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor de companie, având în schimb un larg spectru virucid și bactericid.
Timpul necesar. Indiferent că vorbim de dezinfecție prin nebulizare sau prin pulverizare, procedura în sine durează foarte puțin » între 10 și 30 de minute. În plus, intervențiile echipei Derati Serv se realizează în conformitate cu programul dvs. – suntem flexibili și mereu pregătiți să intervenim, în funcție de timpul pe care îl aveți la dispoziție și de situația cu care vă confruntați.
Derati Serv vă pune la dispoziție întreaga gamă de servicii DDD: dezinsecție, deratizare și dezinfecție. Pentru o igienă ireproșabilă, vă stăm la dispoziție!
Fax: + 40 237 232 127
E-mail: office@derati-serv.ro