Serviciul de exterminare a rozătoarelor oferit de Derati Serv prevede eliminarea completă a infestării de la șoareci și șobolani până la monitorizarea continuă în timp.
Ce sunt rozătoarele?
Rozătoarele fac parte din clasa mamiferelor și reprezintă o treime din fauna globului pământesc. În România se poate întâlni un număr mare de rozătoare, grupate în șase familii, cu peste 35 de specii și subspecii, caracterizate prin însușiri de viață puțin întâlnite la alte animale, care explică rolul dăunător sub aspect economic și al menținerii și răspândirii unor boli deosebit de grave. Una dintre însușiri este dezvoltarea excesivă și creșterea permanentă a dinților incisivi, cu ajutorul cărora acestea rod, distrug și consumă cantități enorme de produse agroalimentare.
Deratizarea cuprinde totalitatea mijloacelor și metodelor de combatere a rozătoarelor. Când vorbim despre rozătoare ne referim la cele dăunătoare, care sunt de 3 tipuri :
Rozătoare de casă (care trăiesc în preajma casei omului) , respectiv șobolanul cenușiu și șobolanul negru;
Rozătoare de câmp – le întâlnim temporar pe lângă așezările umane , respectiv șoarecele de câmp. de apă, șoarecele pitic;
Rozătoare de câmp pătrunse accidental pe lângă casă omului : șoarecele de pădure, harciogul, popandaul.
Dacă vei întâlni un astfel de dăunător în preajma locuinței tale, cu siguranță va fi o situație neplăcută.
De ce este necesară deratizarea?
Deratizarea reprezintă totalitatea măsurilor pe care le luăm periodic și strategic în scopul îndepărtării și eliminării rozătoarelor dăunătoare și al menținerii acestora la un nivel numeric redus. Aplicând metode și substanțe specifice, putem asigura o igienă ireproșabilă în mediul în care vă desfășurați activitățile economice sau personale, menținând sub control și prevenind răspândirea acestor dăunători.
📎Utilizam doar solutii autorizate de Ministerul Sanatatii, sigure pentru familia dvs, mediu sau animale de companie.
📎Serviciile noastre sunt eficiente pentru ca folosim aparatura moderna, substante de ultima generatie si personal calificat.
Avantajele colaborării cu Derati Serv
Compania noastră oferă servicii de înaltă calitate pentru deratizarea spațiilor și teritoriilor. În activitatea noastră, folosim diverse mijloace și metode de combatere a rozătoarelor, ceea ce ne permite să obținem un rezultat 100% pozitiv în activitatea noastră.
Toate măsurile de distrugere a rozătoarelor sunt efectuate de specialiști instruiți și experimentați, care având în dotari substanțe chimice eficiente, vor obține rezultatul dorit într-un termen foarte scurt.
Combatem dăunătorii în spații de tip restaurant, hotel, depozit, piață, supermarket, magazin, fabrică, spital, apartament, casă, cabană, birou, automobil, spații agricole exterioare (grădini, livezi, câmpii).
⚠ Nu amânați: apelați cu încredere la serviciile noastre! Știm că prezența rozătoarelor poate fi una dintre cele mai neplăcute și temute probleme din acest spectru, motiv pentru care intervenim mereu cu promptitudine și eficiență maximă!
Apelează la profesioniști, contactează-ne și noi ne ocupăm de rezolvarea problemei.